Am decis sa continuam seria articolelor despre lumea avocatilor si relatia acestora cu clientii. Astazi ne vom ocupa, pe scurt, de problema tarifelor – un punct delicat pentru multi clienti. Spuneam in interventiile anterioare ca exista teama de a merge la avocat. Unul din motivele de ingrijorare pentru client este si aspectul financiar al problemei. Cat il va costa mersul la avocat? Voi incerca sa explic in mare sistemul de tarifare aplicabil in Romania si in Italia.
In Romania
In Romania, au existat incercari timide de a stabili un tarifar cu valori minime. Astfel, avocatii erau obligati sa-si calculeze onorariile respectand valorile minime stabilite de catre Barou. Din pacate, tarifele nu au fost actualizate astfel incat valorile minime au ajuns sa fie derizorii, iar pericolul de a stabili onorarii sub aceasta valoare a disparut cu desavarsire.
Nu exista in Romania o obligatie de a respecta valori maxime in stabilirea onorariilor. Astfel, cel putin teoretic, fiecare avocat are dreptul sa-si stabileasca onorariul la valoarea pe care o doreste. Desigur, regulile pietei si “puterea financiara” a clientului reusesc in oarecare masura sa limiteze excesele.
In ceea ce priveste recuperarea cheltuielilor de judecata, judecatorul are dreptul sa reduca onorariul avocatului. Ce inseamna in realitate asta? Clientul a platit deja avocatul sa zicem 1.000 Ron, iar judecatorul decide ca acest onorariu este excesiv si ca partea adversa va rambursa doar 500 Ron. Singurul care va fi fericit este partea adversa, intrucat cei 1.000 Ron au fost deja platiti, iar avocatul nu este tinut sa restituie diferenta nerecunoscuta de catre judecator cu titlu de cheltuieli de judecata.
In sistemul romanesc, pentru a putea solicita cheltuieli de judecata trebuie sa faci dovada ca aceste cheltuieli au fost sustinute efectiv – respectiv avocatul a primit onorariul si a emis factura si chitanta fiscala.
In Italia
Pana la Decretul Bersani, s-a aplicat sistemul tarifelor minime si maxime adoptat prin Decret Ministerial. Ultimul Decret Ministerial, in vigoare si astazi, este din 2004. Il puteti accesa aici: http://www.ordineavvocati.roma.it/Documenti/Tariffe.pdf.
Prin „Decretul Bersani” s-a dorit liberalizarea sistemului tarifelor pentru avocati. Daca pana acum, avocatii erau obligati sa respecte valorile minime si maxime impuse prin decretul ministerial, „Decretul Bersani” a stabilit ca valorile minime nu mai trebuie respectate. De asemenea, prin Legea 248/06 s-a decis ca „patto di quota lite”, nul pana atunci, este valabil. Despre „patto di quota lite” vom vorbi mai pe larg, intr-un articol viitor.
Tarifarul continua sa fie folosit in acordarea cheltuielilor judiciare de catre judecatori si poate fi folosit ca reper in stabilirea onorariilor avocatului, atunci cand avocatul nu stabileste altfel impreuna cu clientul sau.
Concluzie
Indiferent unde ne gasim, in Italia sau in Romania, este bine sa clarificam cu avocatul problema onorariului de la inceput.
Avocat Monica A. Marinescu
2 Comments
A-ti putea sa ne oferiti cateva exemple de tarife, sau intervale de tarife la care se poate ajunge in anumite situatii generale?
Intervale de tarife gasiti chiar in link-ul pe care l-am publicat in articol.
A da exemple de tarife nu cred ca este posibil, intrucat ar putea induce in eroare. Este ca si cum as intreba cat costa o carte? Depinde de carte, subiect, editura etc. In ceea ce priveste o privire informativa asupra tarifelor veti gasi la link-ul indicat. Nu trebuie uitat, insa, ca intotdeauna trebuie sa intrebam care sunt costurile la care trebuie sa ne asteptam. Ele pot varia in functie de avocat, de experienta acestuia, de tipul serviciul prestat etc.